Autenticitatea constă în falsitate. Eu pot caracteriza mediul în care trăiesc ca fiind propriu. Însă, factual, deși lucrurile încep de la tine, ele pornesc prin tine. Ce înseamnă acest lucru? Într-o primă instanță, fiind aruncat în această lume, ai tendința de a spune că lucrurile pornesc de la tine. Îți spui zilnic că ești cel mai frumos, deștept, prost, egoist, virtuos. Și, până la urmă, este normal să vezi lucrurile proiectate așa. Problema apare atunci când, aflat în lumea ta, ai tendința de a generaliza lucrurile în funcție de tine: „Ceea ce am eu este mai bun decât ceea ce are el/ea.“ Așa arată enunțul care relevă sinoptic situația. Și, deși în lumea ta proprie ai dreptul să postulezi această idee, în lumea altuia, nu ai nici măcar o pată de îndreptățire să procedezi așa. De ce? Pentru că-ți încalci, în primul rând, propriul statut de la care pornește întregul raționament. Dacă lumea mea este cea mai bună și dacă lumea se află într-o relație de determinare sub forma unui compromis, care exact acest lucru denontă, faptul că interacționăm atât mental cât și fizic, să spunem psihosomatic, atunci eu nu sunt îndreptățit să afirm că acel ceva este mai bun decât al celuilalt. La rândul său, celalalt are aceleași argumente, și el niciodată nu o să perceapă obiectiv lucrurile, ci exact ca tine, căci și el are lumea sa utopică. Trebuie, deci, să acceptăm că facem parte din același aluat. Deși suntem diferiți, deși suntem construiți diferit, planul de bătălie e comun. În ce măsură putem să vorbim despre joc? Dacă lucrurile s-ar reduce la „acadeaua mea e mai bună ca a ta“, atunci „jocul“ ar fi eliminat. Dacă jocul ar fi eliminat, atunci viața creativă ar fi eliminată, exact ceea ce te face pe tine să-ți spui că „acadeaua mea este mai bună decât a lui“. De aici și până la tiran, doar un pas!

Facebook Comments