Cred că durerea cea mai dureroasă este cea la care te aştepţi. Se spune că lucrurile care te iau prin surprindere pot fi foarte plăcute sau, dimpotrivă, neplăcute, însă eu mă încăpăţânez să văd în durerea preconizată cel mai mare ocean. Poate că sună anost, dar atunci când ai posibilitatea reală să accesezi mirajul prevederii – şi mai ales să laşi totul să curgă – parcă şi mai adânc intră cuţitul în rană. De fiecare dată când am suferit cu adevărat a fost aşa, mereu am ştiut că o să sufăr, mereu am văzut, şi totuşi am sperat că o să pot schimba ceva. Evident, lucrurile nu au stat aşa.

Aş fi vrut poate să fiu surprins, să spun că aşa a fost să fie, să nu mai amestec mirajul minciunii cu goliciunea pătimirii. Îmi este greu, şi cred că ne este greu tocmai atunci când credem că suntem pregătiţi să facem faţă lucrurilor, când ne spunem cu tărie că putem învinge inevitabilul. Însă, cine suntem noi?

 

Facebook Comments