QUAD NON EST IN ACTIS NON EST IN MUNDO


Ideea de măritiş! Iubirea, din punctul femeilor avide de legământ, nu poate fi completă decât atunci când se pune pe hârtie. Odată ce a fost ştampilată, iubirea poate să fie împlinită. Nu există sentiment, dacă nu există notar! Nu există trăire fundamentală, dacă nu există o cununie civilă.

Noi, oamenii, suntem, parcă, făcuţi să gesticulăm, să dăm din mâini, să ne certificăm alegerile şi să le batem în cuie. Ba mai mult, când agonia ajunge la saturaţie, ţinem să desfacem totul exact cum a început. Fix la instituţii! Nu vrem care cumva să scape cumva că nu a mai fost rost de ceva, aşa că ne ducem hotărâţi să rupem contractul. Cred că Jean-Jacques Rousseau este de vină pentru tot. Nu a mai fost altul ca el, atâtea contracte!

Prin excelenţă, însă, se impune o întrebare care se ascunde în acest testament funebru: De ce simţim nevoia să rostim iubirea? Chiar nu poate ea să existe în taină, cum de altfel şi este? De ce trebuie să ne facem jurăminte, să ne spunem că ne iubim, că ne ţinem de mână, că totul este minunat? În fond, putem trăi liniştiţi şi dacă nu o facem, ba chiar mult mai bine. Instituţia familiei este mult mai importantă decât lacrima iubirii ancestrale, nu există nimic pe lume care să dărâme mitul ştampilei şi al certitudinii. Spuneam, nu demult, că certitudinea în iubire este ca focul în foc. Pur şi simplu, nu are sens, nu are nici o noimă să cauţi apă în apă. Când iubeşti, o faci pur şi simplu, fără de nevoi şi iscoade, fără a pune piedici şi a cânta la şarade; nimic nu se compară cu sentimentul de împlinire, iar iubirea asta ar trebui să fie – un dop în agonie. Petrecerea, dansul macabru al nunţii, vestirea, sunetul, muzica şi aşa-zisa sfinţire preoţească ar trebui să fie în interiorul cuplului, cel fără de spaţiu, fără o lume ce apune subit în formal, fără de nevoi materiale şi certe de a enunţa o certitudine în incertitudine.

Să ne iubim, dragii mei, dar să o facem cu adevărat! Să ne luăm cu adevărat, chiar şi atunci când ne doare, când este totul mai greu, să simţim în faptele alegerilor noastre că nu există un alt tipar, o altă iscoadă care să ne prefacă, să ne destabilizeze de la propria noastră reuşită, în speţă, cea de purtători de iubire.

 

Facebook Comments