Totul este pustiu…lacrimile mele poartă darul sublim al unui drum neterminat. Soarele, luna, gustul, mirosul mă împiedică să sper. M-am împrietenit cu ploaia! Ea este singura care mă ascultă, dar, în același timp, nu mă lasă să văd soarele. Îmi spune că numai Ea poate să înfățișeze lacrimile mele. Îmi spune multe!

Acum o să încerc singur să-mi port de grijă.  Acum o să văd cu ochii mei. Acum o să mă pierd în minciuni. Acum nu o să mai caut nimic. O să fiu ceea ce nu o să fiu. O să fiu Tu.

În toate tragediile antice găsim ceva important, dar esențialul stă în faptul că trebuie să te cunoști. Acest lucru poate fi conceput ca un prilej de hărțuire personală. Recunosc, mă aflu printre cei ce se hărțuiesc! Marile întrebări nu vor fi niciodată rezolvate, însă ele vor încerca să ne arate, de fiecare dată când greșim, că drumul este prodigios.

Facebook Comments